Cum alegem faianța potrivită pentru casa noastră?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Renovarea unui apartament presupune să ai la dispoziție timp, răbdare și un fond de investiții. Acestea însă nu sunt toate calitățile necesare unui proprietar în dorința sa de a vedea cum casa va trece printr-un proces de transformare. Ca proprietari, chiar dacă nu suntem noi cei care vom lucra efectiv ci vom avea o echipa specializată care să ne ajute în tot acest proces, implicarea noastră  merge puțin mai departe, în sensul că noi suntem cei care trebuie să alegem diferite materiale pentru definitivarea lucrărilor.

Discutam aici despre tot ceea ce ține de materiale folosite în vederea renovării. Pornind de la glet, vopsele și ajungând la finisaje, totul reprezintă un drum pe care trebuie să îl parcurgem. Ce folosim pentru instalația sanitară? Ce echipamente electrice alegem (prize, întrerupatoare, corpuri de iluminat)? Toate etapele de renovare vor ridica semne de întrebare, la care tot noi va trebui să răspundem, pas cu pas.

Când vine vorba despre finisaje, o situație destul de complicata este reprezentată de alegerea faianței. Decizia noastră implică anumiți factori, care pot fi uneori de ordin estetic, tehnic și, de ce nu, financiar. Toți acești factori concura însă către cea mai bună alegere, a plăcilor de faianță baie care vor desevi nevoie noastre. Fără îndoială că aspectul, designul, reprezinta unul dintre factorii majori de decizie atunci când alegem faianța. Există însă și aici foarte multe variante din care se poate face o selecție. Faianța poate fi  mată, lucioasă, marmorată (imită modelul marmurii), cu modele rustice, cu modele geometrice, cu flori, cu faună marină. Este evident că alegerea va avea în vedere propriile gusturi, dar și ideea totală de amenajare, în speță potrivirea plăcilor de faianță cu vopseaua, mobila sau alte componente ale casei noastre cu care faianța ar trebui să se asorteze.

Dimensiunea plăcilor de faianță reprezintă un considerent la fel de important precum aspectul. Plăcile de faianță se livrează în diferite dimensiuni, iar acest lucru va influența aspectul final al băii sau bucătăriei pe care încercăm să le amenajăm. Plăcile de faianță mai mari crează impresia de spațiu aerisit, mai mare, pe când cele mai mici pare că îngustează un pic din spațiul inițial. Depinde foarte mult și de dimensiunea în sine a băii, de locul în care va fi folosită faianță (spații largi, deschise, sau în locuri mai înguste cum ar fi lângă chiuvetă sau lângă vasul de toaletă).

Culoarea reprezintă un alt aspect care poate ajuta la crearea unei impresii de spațiu aerisit. În general culorile mai deschise, nuanțele de alb sau bej, ajută cu succes la crearea acestei impresii de spațiu. La polul opus stau modelele încărcate, cu culori mai închise, care vor crea iluzia unui spațiu mai restrâns. Acest lucru nu înseamnă că nu este indicat să folosim aceste culori sau modele, ci înseamnă ca putem să ne jucăm cu ele, să le combinăm și să le ajustăm, până la obținerea imaginii perfecte a camerei pe care o amenajăm.

Prețul este și el important, deoarece și aici îmbinarea de factori are ramificații în domeniul financiar. O baie mare va necesita mai multe plăci de faianță, în vreme ce o camera mică, va avea o suprafață mai mică de acoperit. Pe de altă parte însă, fiecare beneficiar alocă un anumit buget acestui aspect, drept pentru care de cele mai multe ori și banii sunt cei care determina într-o oarecare măsură alegerea unui produs.

În final, putem menționa că fiind un criteriu de alegere și capacitatea de curățare a suprafeței gresiei. Deși poate pentru unele persoane acest lucru nu este important, în general beneficiarii încearcă să aleagă modele ușor de curățat, lucioase și netede, care să le confere astfel un avantaj în ceea ce privește mentenanța.

Faianța este soluția optimă pentru placarea suprafețelor. Ea are proprietatea de a transforma orice spațiu într-unul elegant și de a oferi în schimb suprafețe ce se pot curată ușor, asortabile cu mobila și cu obiectele care ajută la utilare. Faianța reprezintă și o alternativă estetică și durabilă la soluțiile vechi de acoperire a pereților, drept pentru care astăzi vedem o multitudine de modele menite să ne atragă atenția și să ne bucure privirea.

Sursa foto: Pixabay.com

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *