Decorațiuni pentru baie

În momentul în care se începe decorarea unei case, de foarte multe ori baia este lăsată spre sfârșit și are tendința de a nu primi la fel de multă atenție ca restul încăperilor. Motivul care stă la baza acestui lucru este acela că baia este considerată ca fiind o cameră n care nu se petrece mult timp – nimic mai neadevărat. Dacă adunați toate momentele în care stați la baie, indiferent că este vorba de duș, baie, machiaj sau alte nevoie, cantitatea de timp este una destul de mare.

Din fericire, o baie este o cameră ce nu necesită foarte multe decorațiuni, nici piese de mobilier. Se poate obține o baie luxoasă și de efect doar prin alegerea unei palete cromatice potrivite și prin așezarea câtorva decorațiuni bine alese în încăpere. Totuși, nu este tocmai ușor să faceți alegeri în privința decorațiunilor unei băi. Dificultățile sunt ridicate de cele mai multe ori de spațiul foarte redus. Totuși, cel mai mare impediment ar putea fi acela că mediul nu este unul propice pentru foarte multe decorațiuni – este vorba despre un mediu umed, plin de aburi, iar majoritatea obiectelor care nu sunt destinate acestui spațiu se pot deteriora foarte repede.

Totuși, variantele sunt aproape infinite în ceea ce privește amenajarea pentru o baie, indiferent că este vorba de baza acestei camere (pereți, gresie etc.) sau de decorațiuni (tablouri, lumânări etc.) . În cazul în care trebuie să vă preocupați de amenajare pentru baie și vă doriți mai multe informații sau mai multă inspirație pentru alegerea unor decorațiuni și elemente potrivite, acesta este articolul perfect pentru dumneavoastră

Decorațiuni pentru baie - Culori

Paleta cromatică a băilor s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp. În prezent, nu mai există nicio culoare care să nu fie potrivită pentru o baie și pentru decorațiunile acesteia. Alegerea unei culori poate influența atmosfera și starea de spirit pe care o aveți când intrați în baie. De asemenea, este recomandat ca baia să fie în temă totuși cu întreaga casă. Ar fi o discrepanță prea mare dacă ați avea toată casă decorată într-un stil minimalist, bazat pe nonculori și simplitate, iar baia dumneavoastră ar fi roșie și cu un mobilier masiv.

În ceea ce privește alegerea culorilor pentru pereți, gresie și decorațiunile din baie, specialiștii recomandă optarea pentru maximum 3 culori. Două dintre culori ar trebuie fie să se completeze foarte armonios, fie să contrasteze subtil (pentru un efect de impact), iar cea de-a treia culoare ar trebui să fie una de accent, de cele mai multe ori folosită pentru decorațiuni.

În cazul în care dispuneți de o baie relativ mică, este indicat să optați pentru culori deschise, pastelate, nuanță pline de lumină pentru a se crea senzație de larg, de lumină, de spațiu deschis. În ceea ce privește decorațiunile, acestea ar trebui să fie în aceleași tonuri sau poate în tonuri metalice, dar ar trebui să fie reduse la număr. Alegerea unor nuanțe neutre, de preferat calde, constituie o bază perfectă pentru obținerea unui spațiu relaxant, plăcut, perfect pentru încheierea unei zile obositoare.

Dacă faceți parte dintre cazurile extrem de fericite și norocoase și dispuneți de o baie cu un spațiu relativ mare, puteți opta pentru culori și decorațiuni închise la culoare, bogate în nuanțe, acestea oferind întregii atmosfere un aer foarte luxos, sofisticat, scump. De multe ori, alegerea unor culori de bază închise sau puternice vă va oferi impresia că nu mai este necesar să plusați cu decorațiuni.

Acest lucru trebuie realizat în funcție de cum simțiți dumneavoastră și în concordanță cu stilul restului casei.

Decorațiuni pentru baie - Baie turcoaz. Alegerea unei palete cromatice turcoaz pentru o baie oferă un aspect maritim foarte plăcut, iar prin alegerea unor decorațiuni specifice, chiar se poate merge în zona aceea. Această culoarea constituie o alegere excelentă pentru mai multe stiluri, atât pentru retro, cât și pentru modern, subtilitățile fiind stabilite prin decorațiuni specifice fiecărui stil. Cele mai frecvent asociate culori cu turcoazul sunt albul, negrul sau wenge. Designerii sfătuiesc ca în cazul alegerii unei faianțe turcoaz, mobilierul și decorațiunile să fie de culoare albă sau wenge pentru a se obține un contrast de efect modern.
Decorațiuni pentru baie - Baie wenge. Acest tip de baie este renumit în stilul modern. Wenge se referă la culoarea mobilierului și a decorațiunilor, întrucât pereții și faianța sunt de cele mai multe ori în nuanțe calde de bej, maro, crem. Această alegere este foarte practică în ceea ce privește culoarea faianței și a pereților întrucât sunt foarte ușor de întreținut. În ceea ce privește decorațiunile și mobilierul, lemnul wenge s-ar putea să nu interacționeze atât de plăcut cu umezeala, însă acum există posibilitatea de a achiziționa piese special tratate pentru a nu mai exista probleme la acest aspect.
Decorațiuni pentru baie - Baie verde. Folosirea nuanțelor de verde pentru o baie vor declanșa o stare de fericire, veselie, optimism, iar culoarea este perfectă pentru orice dimensiune de baie. În ceea ce privește decorațiunile, cele mai frumoase combinații sunt cele cu alb, wenge, negru sau nuanțe calde și neutre, accentul fiind oricum pus pe culorile pereților și a faianței.
Decorațiuni pentru baie - Baie bej. Optarea pentru nuanțe neutre de bej, crem, nude, vor oferi băii dumneavoastră un aer calm, relaxant și liniștitor. Această paletă cromatică este ideală pentru băile cu dimensiuni mici întrucât oferă senzația de spațiu mai mare, mai luminos. Alegerea decorațiunilor se face foarte ușor întrucât este indicat ca acestea să fie în aceleași nuanțe și tonuri pentru a se obține un efect total. De asemenea, bejul arată foarte bine în combinație cu puncte de accept metalice. De exemplu puteți folosi ca decorațiuni oglinzi cu ramele de un auriu roz pentru a scoate din anonimat baia dumneavoastră.
Decorațiuni pentru baie - Baie alb&negru. Această variantă de baie este foarte apreciată în stilurile moderne. Stilul abordat de cele mai multe ori este unul minimalist, iar decorațiunile sunt în aceleași nonculori – alb și negru. Cel mai frecvent mod pentru adăugarea unei pete de culoare este prin așezarea unor flori sau plante în vaze sau ghivece albe sau negre pe post de decorațiuni. Pentru a adăuga un plus de sofisticare în baie, optați pe post de decorațiuni pentru oglinzi mari și neapărat cu rame negre.
Decorațiuni pentru baie - Baie albastră. Albastrul este una dintre cele mai frecvent alese culori pentru o baie. Precum turcoazul, aer general pe care îl oferă unei băi este acela maritim. De asemenea, paleta cromatică este foarte ofertantă – nuanțe de baby blue, albastru royal, belumarin și lista poate continua. Pentru obținerea unui efect curat, clasic, se recomandă alegerea decorațiunilor și a mobilierului de un alb optic, cu textură, combinația dintre albastru și alb fiind un clasic în materie de decorare.

Decorațiuni pentru baie - Materiale

În funcție de bugetul existent, materialele din baie pot fi foarte variate. Printre cele mai scumpe materiale alese pentru decorarea unei băi se numără piatra naturală sau mozaicul. Cele mai folosite materiale sunt totuși faianța și gresia întrucât sunt cele mai accesibile buzunarului și cel mai ușor de decorat și asortat.

Decorațiuni pentru baie - Baie cu piatră naturală. Alegerea pietrei naturale pentru baie necesită un buget mare, însă investiția merită făcută din mai multe aspecte. Aceasta oferă încăperii un plus de lux și sofisticare, are o bună durabilitate în timp și este facil de curățat. Alegerea ei este mai des întâlnite în cazul băilor mai spațioase, tocmai pentru a se obține un efect puternic la intrarea în cameră. În ceea ce privește decorațiunile pentru o astfel de baie, acestea merg mai mult în zona rustică. În funcție de culoarea pietrei și tipul de lumină folosit în baie (rece sau caldă) se pot opta pentru tablouri și oglinzi cu rame din lemn pentru niște decorațiuni de efect. Cele mai frumoase combinații între decorațiuni și pereți sunt acelea de nuanțe calde – piatră bej și lemn maro cald. În unele cazuri se poate folosi și granit pentru decorarea lavoarelor sau pentru blaturile folosite – totul depinde de buget.
Decorațiuni pentru baie - Baie cu mozaic. Alegerea mozaicului pentru o baie este o alegerea curajoasă și oferă un design unic și special camerei. De obicei se mizează pe combinația mozaicului cu alb în ceea ce privește baia, chiuveta și closetul. Decorațiunile folosite sunt fie în nuanțe metalice (auriu, argintiu, arămiu), fie în culori puternice care se regăsesc și în mozaicul folosit. Utilizarea mozaicului poate fi făcută pe toți pereții băii sau doar pe un perete accent, culorile fiind răspândite în întreaga baie cu ajutorul decorațiunilor.
Decorațiuni pentru baie - Baie fără faianță. Deși este un lucru considerat neobișnuit, tot mai multe dintre băile din prezent sunt amenajate fără faianță sau gresie. Acest lucru se întâmplă datorită flexibilității alegerii culorii pereților și a decorațiunilor. Totuși, alegerea unei astfel de băi vine și cu câteva dezavantaje. În cazul pereților, vopseaua sau lavabila nu este la fel de ușor de curățat precum este gresia, sunt mai predispuși la riscul pătării, iar stricarea este mult mai frecventă din cauza umidității și a aburului. În ceea ce privește materialele folosite pentru podea, în cazul în care aveți parchet, acesta se poate umfla din cauza apei. Totuși, opțiunile pentru decorațiuni sunt foarte numeroase, exact aceleași care sunt și pentru o cameră de zi sau un dormitor.

Baie cu duș sau cadă?

De cele mai multe ori, acest lucru nu depinde de dumneavoastră, ci de cum ați achiziționat casa în care locuiți. Avantajele și dezavantajele dușului, dar și a căzii sunt numeroase și depind de la o persoană la alta. Principalul ar fi că dușul permite o anumită rapiditate față de cadă, dar cada permite relaxarea într-o baie cu spumă. Dacă vă interesează decorațiunile într-o baie cu duș sau cadă, s-ar putea spune că alegerea unei căzi este mai avantajoasă pentru dumneavoastră. Puteți amplasa pe marginile căzii pe post de decorațiuni diferite lumânări parfumate sau suporturi pentru săpunuri și geluri de duș. În cazul unei cabine de duș nu s-ar putea permite acest lucru întrucât nu s-ar vedea, ele fiind amplasate în interior.